Am fost de două ori la Cheile Turzii cu clasa și o dată cu familia. De fiecare dată am simțit ceva special acolo – ceva liniștitor și în același timp impresionant. Pereții înalți de stâncă, pădurea, liniștea. E greu de descris.

Când am aflat că Cheile Turzii sunt o rezervație naturală protejată și un sit Natura 2000, mi-am dat seama că nu eram singurul care considera locul special. Și Europa recunoaște că e ceva de protejat.

Dar m-am întristat când am citit că și acolo există probleme – gunoaie lăsate de turiști, tăieri ilegale în zonele din apropiere, oameni care ies din trasee și calcă vegetația. Cum poți să mergi într-un loc atât de frumos și să lași gunoi după tine? Nu înțeleg.

Eu încerc întotdeauna să plec din orice loc natural fără să las nimic în urmă. Ba mai mult, de obicei iau cu mine și ce găsesc aruncat de alții. Mi se pare că dacă ești acolo, ai și responsabilitatea să ai grijă de acel loc.

Cred că mulți oameni nu știu că există reguli în zonele protejate – că nu e voie să culegi plante, să deranjezi animalele, să ieși din trasee marcate. Poate că dacă ar ști, s-ar comporta altfel. Sau poate că unii știu și nu le pasă. Aia e mai trist.

Vreau ca Cheile Turzii să existe peste 50 de ani exact cum sunt acum. Poate mai bine. E un loc pe care îl consider al meu, al orașului meu, și chiar îmi pasă ce se întâmplă cu el.