Lângă Turda curge Arieșul. Știam că există, treceam pe podul de deasupra lui de câteva ori pe săptămână, dar nu mă uitam cu adevărat la el. Era pur și simplu acolo, ca un decor.

Când am mers cu clasa să îl observăm mai atent, am văzut lucruri care m-au deranjat. Pe mal erau pungi de plastic, sticle, ambalaje. Apa nu arăta rău la suprafață, dar mi-am dat seama că nu știu nimic despre ce e în ea cu adevărat.

La școală am aflat că poluarea apelor vine din mai multe surse – ape uzate care nu sunt tratate corect, îngrășăminte de pe câmpuri care se scurg în râu, gunoaie aruncate direct. Unele dintre acestea nu se văd cu ochiul liber, dar afectează plantele și animalele care trăiesc în apă.

Cel mai mult m-a afectat când am aflat că și peștii din râurile poluate pot fi afectați. Îmi amintesc că bunicul meu povestea că în tinerețe pescuia mult pe Arieș. Acum spune că nu mai e ca înainte. Poate că lucrurile chiar s-au schimbat.

M-am simțit un pic vinovat că nu m-am gândit niciodată la asta înainte. Poate că și eu am aruncat ceva pe jos lângă apă la un moment dat, fără să mă gândesc unde ajunge. De acum nu mai fac asta.

Apa e una dintre cele mai importante resurse pe care le avem și eu nici nu mă gândeam la ea. Mi se pare că asta e exact problema – nu ne gândim la lucrurile pe care le avem până le pierdem.